Pune-ți aripi și zbori peste propriul tău cerc,
Grăbește-te să-ți găsești cărarea pe care trebuie să mergi
Și încearcă, să nu tulburi liniștea cârdului de cerbi,
Fii dur omule, când calea în viață o alegi.

Grăbește-te să-ți afli gândurile, dar nu-ți forța norocul,
Caută strălucirea, chiar dacă nu-ți ia ochii lumina
Și lacrimi să nu stingă, când plângi, iubirii focul,
Și învață să găsești la toate menirea.

Fii tu însuți, chiar dacă alții nu vor să recunoască,
Mergi drept, chiar dacă drumul e cotit,
Ocrotește floarea abisului ce vrea încet să crească
Și treci demn, pragul acestui destin oprit.

Acceptă iluzia, dar nu crede-n himere,
Nu trece peste dezastru, ignorându-l voit,
Sfidează minciuna și spulberă visele efemere.
Iar sus, se ajunge cu trudă, peste stânci de granit!

De poți avea tăria pădurilor în zile cu furtună,
Și înfrunți urgia vieții luptându-te cu ea.
Să iubești pasional, ca o fiară nebună,
Și vii în lumea albă, luând ființa ta.

Dacă poți să pui interesul în fața plăcerii,
Iar viața care trece pe lângă tine să nu dispere.
Să nu simți umilința, sau ascuțita gheară a durerii.
Și gândul închis în tine, tot timpul să spere.

Al tău va fi universul infinit de mare
Și pacea și căldura din inimi, a ta va fi,
Bătaia ceasului biologic în anotimpul ce moare,
Tristețea, bucuria, visarea, curând tu le vei știi.