Tristețe vehementă,
Umplu-mi-ai sufletul de praf
Și ochii de furie,
Iar gândul mi l-ai aruncat
În nemiloasa agonie.

Din dinți eu strâng
Ca să nu scap
Din sufletu-mi un urlet
Căci viața tu mi-ai alungat
Departe, ca pe-un vuiet.

Și mi-aș dori ca să te iert
Crezând că mai am timp,
Dar ochii-nchiși vorbit-a-ncet
Că în curând voi fi murit.