Plămânul pământesc respiră-n pace,
Eliberat de alba apăsare.
Își duse iarna albele cojoace,
Spre alte zări din lumea asta mare.

Aburi firavi se-nalță către zare,
Semn că-s urnite sevele și-asudă
Semințele ascunse în covoare
Și cresc, pentru țărani să fie trudă.

Doar vânturile-adie grijulii,
Să nu doboare florile din ramuri,
Þesute ca baticuri colilii
Și mișcă-ncet perdelele la geamuri.

Decorul verde-ncepe să-l brodeze,
Natura zăpăcind-o de culoare,
Chemând albine harnice s-așeze
Polenuri felurite peste floare.

Ãst timp, în crânguri mii de zburătoare,
Armonizează cânt de regăsire,
Omagiu la frumoasa sărbătoare,
Adus pentru a vieții primenire.