Am învățat să nu-mi mai pese
Nici de iubire...și nici de cei din jurul meu
Îmi pasă doar de bani și simt că-mi iese
Pasența egoismului din sfântul "eu".
-Ce-atâta poezie, stimabile "În Carantină"?
Te simți cumva exclus din lumea ta păgână?
Veni-vei într-o zi să-ți plângi de milă
Și mă-ndoiesc c-o să-ți întindă cineva vreo mână.

Aud mereu un fel de voce care-mi spune :
"Când o să pleci de tot, ce iei?...pe bune!"
-Nu o să iau nimic, știu bine,
Dar nici tu n-o să cari vreo poezie după tine...
În schimb, eu o să las mormane de avere
Și am mușcat mereu din fructele oprite...că sunt mere.

"Și cu iubirea, cum rămâne?...Chiar ești fericit?"
-Păi...cine-a spus că n-a iubit?
Am "tras" în tot ce mișcă, am listele pe-alese
Na!...uite de te uită : extrase, interese...
Chiar și golance, "profesoare", cu diplomă în fese,
Îmi iau ce vreau că de-aia sunt șmecher : am metrese.

Cu banii faci orice : îți cumperi chiar și sănătate,
Cu idealul mori în brațe, crezând că ai dreptate
Și cui îi pasă?...ție?...m-aș îndoi de felul meu,
C-așa sunt eu :
Un materialist notoriu,
Mândrindu-mă în plus că sunt... ateu.

Doamne iartă-mă!