așa că din casă iese în fiecare dimineață o femeie cu zâmbetul pe buze
lucind ca o platoșă
străpunge iese și pleacă să poarte zâmbetul perfect
și pielea mea.
deși nu-și este de ajuns ea pleacă așa, să mă apere
părăsindu-mă

mă-ntorc in visul cu pasări bolnave – pe pod.
înjumătățită.
două apocalipse pe fiecare mal

sfârșitul orașului. am iubit acest oraș murdar.

în mine se pune la cale o conspirație
în mine se plănuiește un asasinat o vărsare de sânge
într-o bună zi o voi ucide pe cruda mea apărătoare.

din războiul ei se-ntoarce uneori tandră, acasă.
ca o mamă care ar vrea să mai simtă o dată copilul.
se face ghem și eu o primesc in pântecul meu.
ne facem planuri pentru viitorul apropiat
suntem atât de împreună.
pornind de la o ojă roșie nou-nouță se mai poate imagina ceva
te mai poți gândi la tine fără disperări
mai întâi că pentru o ojă roșu inchis e încă loc în față
cât pentru o poveste de două zile.