Pe gândurile noastre stau valuri și străzi gata aprinse
sunt oameni care duc flori în gură și care vorbesc într-o
limbă ciudată.
Nu cunoaștem pe nimeni aici foarte puțini își rostesc numele
legându-l de vînt.
Orașul nu se stinge niciodată.
De sus îți poți vedea toate rănile sângerând lumină și o stare pe care doar ce este viu o poate avea
Atunci ai putea prinde tot
strigătele lor către tine pământul împărțit în vise.
Când eram copil nu am crezut că există o astfel de lume
cu oameni morți și oameni vii cu buze și săruturi încolțind piatra pe care o calci în picioare sau piatra pe care cazi cu ochii în vise.
Pe gândurile noastre stau valuri ne întindem ca atunci pe iarbă.
În fața noastră nu este decât cerul rostogolit.