Oraș


Acolo e mama ta?

Ha, e cea care urcă
să azvârle resturile
în spatele cerului!
Și-a văruit oasele pe dinăuntru
și-a văruit ochii întorși pe dos
a văruit plămâni
degete
a văruit apoi case, copaci și străzi
cu proaspăt, mult proaspăt!
a văruit blocuri, oceane și mări
a văruit câmpuri, zăpezi
ohoo – ce mai humă răcoroasă!

Dar cerul, cerul, ce face cu el?

Ha, acolo pune gunoaiele:
râuri aurifere,
resturi de culori îmblânzite,
pungi cu aer expirat,
vacarmul păsărilor ițite-n văzduh,
le pune cu cuiburi cu tot,
mai pune și-o stație,
ceva gazon putrezit,
două-trei blocuri fierbinți,
balene-mpăiate,
bucăți de șosea
le pune cu pancarte cu tot!
orașul este, este, uhuu, oraș,
oraș ce ești

Lung oraș alb oraș
fugind pe sub păsări oraș
mână ce ești, picior ce-mi ești,
orașule!

Mama se așează călare pe cer
și dă-i, slobozește progenituri
solare lunare stelare
uhuu,
să împânzească burta de oraș
burta dintre case, străzi,
telefoane și net.
Să intre în vorbe
în lungi SMS-uri,
să se facă dejecții,
să urce miasme – uhuu, să cutreiere
feții astrali peste tot
asta să facă,
să împuieze aerul gata gravid dintre ziduri.