Știam că oamenii sunt jumatăți
de zboruri
cu degete răsfirate de adieri,
mirosind a iarnă
și a sfârșit…

Știam că oamenii sunt reminiscente
de voluptăți
sparte cu țipăt isteric
din păcatele
ce se iartă…

Știam că oamenii sunt unghere
de clipă
poleită de risipa amară
a minții
și a cărnii…

Azi,am uitat cum sunt oamenii…
dar cred că i-aș putea recunoaște.