uneori mă văd cum tu mă vezi

când mă pomenești în rugăciune
aerul atunci scâncește îndelung
pui de urs cu mama ruptă-n dinți de câine
ghearele ca pentru închinare mi le strâng

și n-am grai să spun cum simt în vise
cum apari în gura peșterii cu flori de iarnă
îmbrăcând intrarea goală-n fulgi
spui: - lumină! ți-am adus-o hrană

iar apoi ședem cu tâmpla în cenușă
calcarul ne picură pe rând
buze-nvinețite murmură-ntrebarea:
va țâșni din noi izvorul... când?

n-am albit cu lăcomia oase
n-am lins bulgări înrobiți de sare
de s-ar frânge munții – noi cascadă –
vom muri cu vulturi la picioare