Stăteam adesea-n colț de piatră
Și mă-ncălzeam cu oase reci,
Privind senin la judecată
Și la mormânt, la lilieci...

În stânga mea cânta încet
Un înger, iar în dreapta aruncam
Petalele smulse din suflet.
Ele ardeau, eu mă-nchinam.

Priveam tăcând crucea de piatră
Simțind pe umeri râuri mii
Care aveau să-mi fie vatră
Acolo jos, printre copii.