Vorbește cu mine în singurătate,
Din lăuntric își face cetate,
Îi ascult în liniște solilocviul trist,
Își culcă pe sufletul meu pletele de ametist
Și-mi dezvăluie tainele la o cafea în doi
Băută pe masa sinelui cu tristețea între noi,
Mi se confesează ca unui doctor psihiatru,
Doar adevărul țipă în ea, totem idolatru,
Eu sunt ea, când nu mă vede nimeni
Și se dizolvă în mister la contactul dintre oameni,
Devine o entitate invizibilă întoarsă către interior
Și o simt pulsând, ca un cald fior.