Eu si cu mine,
intr-o zi,
stateam asa…
uite,
asa, in lumea mea,
cocotata
pe un fir verdeeeeeeeeeeeeeee
si subtireeeeeeeeeeeee
de iarba!
Incercand sa prind
raze de soare,
ca sa ma fac mare!

De nicaieri,
de dupa un fir de roza
sau…
de tuberoza,
ai aparut!
Tu si cu tine.
Mi-ai frant
firul ierbii
in verde
si m-ai tarat
in capatul lumii mele,
sa mi-l arati pe noi.
Eu si cu mine
si cu
tu si cu tine,
ne uitam dupa noi.

Noi
pareaaaaa
din cand, in cand
si disparea.
Parea, disperea si iar aparea,
dar niciodata,
nu reuseam,
sa fim toti trei:
eu si cu mine,
tu si cu tine
si noi…
NU!
Nu mai pot!
Nu mai vreau!
Nu mai stau!
Eu si cu mine, mergem acas
la verdele firului de iarba!
Acum vad ca
n-ai venit decat cu tine!
Pe tu,
l-ai lasat acasa!

Acestea fiind spuse,
m-am luat pe eu,
de mana cu mine…si-am plecat.
Ce prost!
Sa vina doar cu el!
Si sa mai vrea
sa-l gaseasca pe noi!

Oricum…
el niciodata, n-a stiut
ca
eu si cu mine,
suntem doi.
Impreuna cu tine.