Noi, oamenii, prețuim viața
mai mult sau mai puțin,
mai devreme sau mai târziu,
deși mulți dintre noi nu își justifică existența
pe acest pământ al luptelor eterne.

Noi, oamenii, căutăm fericirea,
Fata Morgana a minții
și fântâna sufletului – burete uscat
și jucăm fotbal cu ea.

Noi, oamenii, căutăm dragostea,
clopot de tinichea poleit cu aur,
din care sunăm în toate punctele cardinale
ale trupului și ale sufletului.

Dar noi, oamenii,
încă nu știm să prețuim moartea
fără de care
viața, fericirea și dragostea la un loc
nu au nici o valoare
și care este mai necesară
decât toate trei la un loc.

Dacă suntem pe o culme
a vieții, a fericirii sau a dragostei,
moartea ne împiedică să cunoaștem
declinul inevitabil.

Dragostea este cântecul de aur
și comoara cea mai de preț a omenirii,
dar ea nu poate fi separată de moarte,
întocmai ca polii unui magnet.

Noi, oamenii, vom fi cu adevărat oameni
numai atunci când vom ști să prețuim moartea
la adevăratele ei dimensiuni.