în fiecare secundă care trece pe lângă mine
se adăpostește un pitic

mereu același
pitic cu ochii roșii stă pe burtă întins
foarte refractar
într-o euglenă verde
un vagon de personal
cu geamurile măzgălite de fotosinteză

apoi mă gândesc la sinucidere
inspir adânc
am mai făcut-o de milioane de ori
mici incizii în piept
duhoarea iese odată cu secundele

piticii îmi fac cu mâna
adio albert
le văd ochii roșii
tremur
mă întorc cu spatele
la fel de multe secunde
pline de pitici cu ochii roșii
aceleași mânuțe schiloade
pendulând în spatele geamurilor murdare

respir