“E atâta zbucium în liniștea mea” fără ecou (I. Bujor)
Că m-aș putea desena în unde seismice,
Zbuciumul sparge eul în coji de ou,
Liniștea divide spațiul în interstiții cosmice.

“E atâta liniște în zbuciumul meu” (I. Bujor)
De pasăre închisă-n colivie,
O biserică cu o cupolă ca un cap de arhiereu
Se clatină clădită pe o plantă colilie.

Abruptă, tăcerea taie o prăpastie
În universul de semințe germinând în atomi
Aruncați în siderale oglinzi din divină praștie.

Corole de celule în ovare de tăcere se divid și formează cromozomi,
X-liniște și Y-zbucium se întrepătrund
Și dezvirginează timpul, în vaginul cu secunde sunete pătrund.