Tot soarele mi l-a cernit
în vene
Tatiana
și viața mi-a oprit-o
în timp.

Pentru ea
încălzirea globală
e doar un cuvânt derivat
de oameni fără personalitate
ce se vor importanți.

Am stat cu ea noaptea
sub valuri
și am vorbit cum ar fi
să îmi iau un alt nume.

Pielea mi s-a secerat
de la atâta munte
în noi
și palmele ni s-au atins
și s-au închis
ca o ușă peste gânduri
și ne-am avântat în lumină
cu degetele oprind un summit
pro globalizării.

Eram amândouă la fel,
surori-pescăruș,
amândouă ne doream
ca timpul să stea,

eu, în avans,
ea, în reluare.

Tatiana
avea o oroare de alb -
dar eu nu o ascultam niciodată,
iar ea se înfuria.
Mereu îmi arăta oglinda
și fruntea,
iar eu zâmbeam
și îi sărutam obrajii amândoi,
reci și umezi,
ca solzii unui pește.

Tatiana
mă cresta adânc
ori de câte ori
nu îi răspundeam la telefon.