stârnind pe ape tremur,
luna
s-a așezat în cuibar
să clocească orele.

soarele bucuros
pune la picioarele ei pești mari, mustăcioși, strălucitori.

O, tu inimă !
tot neînduplecată,
sălbatică
ai rămas !

câte ore născute pieziș-
ca o bătaie de aripi pe buze,
îți trebuie
să înveți,
să înțelegi
înțelepciunea ?

clătite pe spalierele orizontului-pârguite ca strugurii de un amurg de îndemnuri,
secundele
ridică capul din nisipul nemărginirii.

cântecul cocoșului
destramă vraja ;
subțiază noaptea, aruncă coarda la hotarul dimineții.

scăldată în lacrimile crepusculului
picur în urechea inimii
dârzenia,
statornicia
bărbatului care ține scara.