Þi-am uitat numele cînd ai săgetat un cerb
care în agonia lui sîngera pe umărul meu
murdărindu-mi albul coarnelor
în care o fecioară zăcea înfiptă
și începea să prindă rădăcini adînci
fărîme din culoarea norilor de furtună
care au împrăștiat al tău nume

O urmă mi-a rămas pe vîrful urechii
și parcă îi aud tropotele
cum ridicau flori aburinde
odată cu albeața ochilor mei.
Mi se părea acum că știu
pe cine să săgetez
și cui să-i smulg frunzele din păr
în acel anotimp acid
cînd mă împlîntam cu coarnele înainte
să uit numele fecioarelor

O idee ușuratică
mi-a topit zăpada de pe creștet
iar ție ți-a știrbit zîmbetul
cînd ți-ai văzut chipul
curgînd în ochii cerbului.
Doar el a înțeles că totul a fost
un nume pe o altă rună spartă