Motto:
E Prospero, ce-și recapătă ducatul
Pe-o insulă pustie fiind.

Când visez, rezonez cu norii,
Cu marea și lanurile vieții,
Descoperindu-l mereu, strecurat ca o nalucă,
Preocupat de povestea sa shakespeariană
Pe care o duce până la capăt.
Văd cum lumea se deschide
Ca un mac roșu de vară
Și visul câștigă un sens ascuns,
Un sens neînțeles, dar firesc…
Mai firesc decât respirația mea,
Mai obișnuit decât lacrimile mele,
Decât zâmbetul meu de sticlă roz.
Aș visa mai mult, și mai mult,
În revărsări de cascade, de herghelii, de păsări,
Întâlnindu-l mereu, în hainele lui putrede,
Din zdrențe cusute cu aur,
Simțindu-l mereu, în fiecare zi, ca o fantomă
Printre gânduri, pe bulevarde luminate,
În biblioteci de trăiri, apărând, dispărând,
Câteodată în trecere pe lângă copilul din mine,
Pe lângă melancolie, pe lângă o floare presată...
Mereu furișat în ziuă sau noapte,
Gata să regăsească ceea ce niciodată nu a pierdut...