La noi în lume, totul se măsoară în distanțe,
La mine-n închisoare totul se măsoară-n gratii.
Dar cum să nu-mi învăț și alte cutezanțe:
Să te cuprind în brațe, să te fur de la harpii?

În visul ce-mi se taie pe carnea ce de dor mă doare
Se micșorează luna, se-ntinde tot taifasul
Pe cuțitele-pumnale din care nu se moare,
Pe litere-ascuțite, pe lacrimi duse doar cu marșul.

Și sunt exeistențială pe fiecare pas cambrat pe sine
Sunt gustul unei lacrimi, timbrat pe o scrisoare.
Și sunt nemerginită în dansul meu cu tine
Uitând să mă prezint când sarea se prelinge-n culoare.

„Iubescul” meu se simte peste frunzele întinse,
Se tăinuiește-ntre mine și tine cu fior de ramură verde,
Se cuibărește-n pantecele meu de Evă nedistinsă
Perseverându-și sensul peste noțiunea de-a pierde.