pictura: cristian ovidiu pal

mi-am lipit urechea de pîntecul tău să ascult
tot ce se întîmplă în tine
ce prunc se cere afară
ce tată pleacă trîndind în urma lui atriile
ce mamă plînge și-ți umple cu sare plămînii

neliniștea vine cînd stingi lumina
dispar toți
respiri greu ca la prima lecție despre înec
șșșșttt
din pîntecul meu vine pacea
pîntecul meu lipit de pîntecul tău ca într-o grefă prelungită de piele
din mine în tine și înapoi circuit neîntrerupt care ne ține
mîinile-n viață

toate sunt la locul lor
din cînd în cînd se întîmplă ceva rău și nu sunt cu tine
din cînd în cînd se întîmplă ceva bun și nu sunt cu tine
din cînd în cînd se întîmplă ceva rău și ești cu mine
din cînd în cînd se întîmplă ceva bun și ești cu mine

am solzi de pește și ochi de pisică
lumea vorbește de mine tot mai rar ca de o creatură care nu mai există
care n-a existat
poate un gnom poate un pirarucu
dar ei nu știu sunt un vierme nemaivăzut
cuibărit în măduva ta
mișun prin tine ca printr-o salină cu statui
de minuni făcătoare