cred în forța patetismului, un ghemotoc declanșează
o istorie personală și plictisitoare
respect situațiile în care îmi rămâne un nod în gât
iar cuvintele spuse râcâie o coajă, o greață funciară
un diamant pentru care
îmi fixez lupa între sprânceană și pomete
analizez rece, cald, mai cald
până ce-mi lăcrimează ochiul și nu e vorba de ceea ce
n-ar fi văzut nici un bijutier din amsterdam

sufăr de frica să nu devin patetic deși știu
că sub platoșa rușinii stă un prieten
care-mi întinde câte-un sandwich, câte-o chiflă
asta nu poate vedea nimeni
ia și mănâncă, după o masă bună uiți la grămadă
foamea care te face să ridici fruntea
de pe mesele uscate unde mâncarea n-are importanță
sau, dintr-o relaxare a poveștilor auzite mereu
parodia se joacă după cum bate vântul

rezonanțele joase fac parte dintr-o nebunie
se strâng simțurile ca o flegmă, exact sub bărbie se strâng
spre cinstea mesenilor care nu se dau înapoi de la ospețe frugale
numai prostii, numai drăcii se văd de-aici
când încerc să fiu altul, o mică poveste continuă
dacă te vede cineva zici că ești de-al casei
dar eu nu ascult de sfaturi, îl atac și-l las așa
un amestec de maghernițe și autoflagelare