Plecările tale îmi desenează portretul cu peneluri scurte și rare
capul înclinat spre stânga și mâinile ascunse în rochița mototolită a copilăriei mele
când mă primeneam să-ți fiu logodnică
și învățam că iubirea așteptare este.

Și-n toate desenele tu știi să-mi îngâni cu mirare numele
în privirea hăituită ce rupe nodurile orizontului pentru a te aduce acasă.

Aducere - aminte

Tu ești țărmul meu
unde flutur pânzele în culorile speranței
barca roasă de stânci ne va purta acolo unde ne-am aninat copiii de toiagul amintirilor
când ne iubeam
a aducere-aminte.

Și nu-nțeleg de ce când mi-e dor
mâinile tale sunt mâinile lor împietrite în rugăciunea
aducerii - aminte
care mă plămădeau când eram necuvântătoare
și exersau aruncându-mă cât mai sus spre alte hotare
zborul ciulinilor în trecerea vântului.