Cât de apăsător îmi amintesc de tine iar...
Durerile, cum revin, așa dispar...
Ce mai este, parcă nu mai are har...
Totu-mi pare cel putin hilar...
Umbra-mi coboară către ceva amar...
Singur lângă acel om rău, barbar...
Am prăbușit cam ceea ce puteam să car...
Doar în aparență fericit mai par...
Ne agățăm de ceea ce ne trebuie măcar...
Flămânzi după ce este scump și rar...
Cade până și puternicul stejar...
Roua din lacrimi mai străbate un hotar...
Frisoanele m-au zăpăcit cam în zadar...
Copii abandonați trăiesc un îndelung calvar...
Nimeni nu oferă necondiționat un dar...
Trăim într-o ceață; nimic nu mai este clar...
Ne batem joc de sufletele din cleștar...
Un gând mizer ce se perindă mult prea de hoinar…
Unii cred că bogatia stă în faptul că ești avar…
Altii riscă totul aruncând în joc viața, unicul lor zar…
Oameni ce uită să roage în fața unui altar…
Deschid ochii brusc si mă întreb: “coșmar?!”