privesc în genunchii mei goi mai bine de două ore
niciun clinchet de om, nicio eclipsă nu se întrevede

brusc uit să mai visez cu ferestrele închise
încerc să-mi citesc în palmă
fiecare atingere sugrumată o răsfoiesc
ca pe o carte pentru care niciodată nu am avut bani

privesc din nou în genunchi ca-ntr-o grotă
fanta de lumină ajunge până la inima
deformată haotic de la ultima îmbrățișare

o hematie și acum e în derivă pe buzele mele

îngerul nu știe dacă este acuzat sau acuzator
pendulează pașnic întrebările
ca un clovn cuvinte umplute cu aer

zâmbetul tău îmi pare un erou întors din exil

spusele magilor devin cioburi
pe care genunchii se roagă
spre seară în zadar sângerez în diverse culori

ei sunt cei doi străini cu mâinile în beznă