până la o vârstă e ușor, ai părinții
aproape, un calorifer fierbinte, o mână de copii murdari
în fața blocului, ai și despre ce să povestești
nu sari din pat în toiul nopții să cauți
un preț mai mic pentru fiecare moment în care te poticnești
sau, dacă te strângi în colțul canapelei, simți
căldura aceea la spate, un petic de stofă se lipește
de piele

dar te strângi, forța devine un punct
un vârf de fascicul în care stă tot
gările, parcurile, scările
toate diminețile însorite de frig, poate frumoase
și greșeala mereu în spate, într-un rucsac
mereu îmi venea să renunț, să-i văd cum o mai duc
un ceai sau doar un umăr lângă ei

știu mai bine ca tine cum e să urci scările
cu o ciorbă caldă. număram treptele, mi-era frică să nu te împiedici
și să rămân nemâncat, apoi mă lungeam în sacul de dormit
la câțiva metri de tine, între noi doar cimentul
nici măcar o mamă nu ne-ar fi putut apropia mai mult