Serile plec de acasă
și fug fug fug pe străzi pe trotuare pe calea ferată
până vreau altă stradă
din alt pământ din alt întuneric
Să mă înec în ea să ne împingem și-n joacă să mă lovească în spate
Și la sfârșit să-și schimbe numele și să moară/ alta
Strada e strânsă ca pe un covor cu mine în ea gâfâind
covorul e o jucărie aruncată pe jos
nu știe nimeni
dispare lumea
văd culori prin vânt fug cu mine
totul/ fuga mea depinde de vânt


Acasă, tot ce-i afară se cheamă noapte
și tot ce-aduc cu mine e singurătate.
mă-ntorc cu strada trotuarul calea ferată
în spatele meu ca o casă
Sunt un melc când nu pot fugi
mă gândesc des la asta și atunci
îmi fac caiete cu planuri pentru cea mai lungă fugă
îmi inventez (ca să știu că rezist) pe lângă aerul atmosferic, un alt aer
și mă spăl cu el pe față curge pe mine intră îl pierd fuge umple fuge
cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu.