știam că-i toamnă când deodată dinții
făceau din sticle goale mușuroaie
și când din gură ne curgeau noroaie
prin care viața noastră se târa-n genunchi

curând
mi-au scris cu iod din nuci peste piele: Diplomă
și mi se părea că toți prietenii mă privesc invidios
- bravo! felicitări ! la mai mare !
(- e-al dreacu de prost!
ce-ai mâncat de ești așa norocos?)
și se strângeau pe lângă mine cu gânduri tăinuite de ocară

cu gât uscat ițit dintre cămăși
stăteam încolonați lângă perete
unii etalându-și ochelarii și eșarfele
fiecare turnând celuilalt în pahar
fără să bea
sperând să-i rămână lui boarfele

cu ochii-n cap lucind precum dovlecii
ne cățăram pe lujere de ploaie
și când din gură ne curgeau noroaie
nu viața: limba! se târa-n genunchi

abia atunci noi chipul ni-l spoliam de bărbi
și ne-ncurcam în etic lucind în ochi cuțite
în abatorul nopții mugeam ca niște vite
să amânăm cu vorba rugina din tăiere

uneori dimineața ne număram între noi
cum sunt numărați băieții la orfelinat înainte să intre la masă
aveam pielea strălucitoare a cailor de rasă
furca pieptului însă nu ne ședea drept

de-atunci mănânc frunzișuri mustite sub păduri
și mă îmbăt cu lapte când se mai mulge-o vie
de-aceea trei prieteni mă țin ca pe-o hidrie
din care mă vor bea ologii de un cer