ar fi fost să nu te-aud și din fierul celui sfânt
ar fi fost de depărtare locuind și dând
doar la schimb să te cuprind ca și când sosești din apă
și din limba cailor steaua mea dedin galop steaua se-înfrigurată

iar se-mbată până mâine ultima stafie toată în hârtie îngropată
ca și când
din norul ce se-ascunde după casă ultima alergătură
se îndreaptă și se strâmbă după dealul după ...lasă ca și când visând de tine
plânsul care se arată
ar fi mersul tău de fată prin grădina neaflată prin de prinsul măritată
aș fi auzit odată


se îmbată până mâine ultima stafie de rămâne ea întreagă se așdoarme pe hârtie se îmbată strigătul
și gata
până când în noi din tine se întoarce-acasă tata se îmbată mai apoi
ultima alergătură noaptea
de rămâne ca întreagă să se iar
deschisă cartea se îmbată mai apoi poetul din și depărtarea
până când din nou din minte se revarsă-n zile marea până când
valul cel mare
bate cuiul în spinare de ducă dusă până-n lumina lehuză
și din limba cailor șchiopătez un cântec iată
viața ta nemăritată

iar se-mbată caii ce au tras cămașa-n roată și-au lăsat lăsa din lasă poarta
și cămașa nopții toate la un nastur nasture descheiat și de din iată
...ești frumoasă
uriaÈ™
Anariato și doare
lumea cailor de ieri