nu mai eram
nici prizonieri nici liberi
renunțam pe rând unul la celălalt
niciodată în același timp
ne așteptam cuminți
jumătățile de pâine
și apa

când plecam curgea sânge șuvoaie șuvoaie
pe străzile orașului cu păsări și lună plină
în lipsă ne cotrobăiam prin sertare
după nasturi de tablă pălării violet
chibrituri șuvițe de păr
după un ceva cât de cât colorat
care să cuprindă întreaga poveste

avea o lumină ireală pe umărul stâng
când s-a auzit deodată un țipăt
brățările mele au dat în clinchet
mediterana a început să freamăte
neranțula sărea peste șanțurile din ulița kalimerească
neranțula fundoti
neranțula fundoti

murise deodată ziua dintâi a renunțărilor
avea să vină o noapte cu ceață
și bărci alunecând în derivă
o noapte în care
se auzea foarte clar
cum scriam încet și cu teamă
poemul acesta