oamenii de zăpadă mor înecați
e prea apos cerul care ți se rostogolește pe gură
în balcoane rufele țepene de ger
par jupuite de pe făptură

privind în trecut zăresc un băiețel
în mână cu un băț de pe care crivățul a smuls steaua
unii mai mari l-au încolțit
i-au luat banii haina mănușile căciula cureaua

iată-l bătând troienele cu nuiaua
cămașa scârțâie lipită de trupul lui transparent
poate un duh cumva absent
l-a dat vitregiei care îl mână

se deschide o ușă în pământ
(află de la mine
cei mai buni oameni au plecat întotdeauna din țară)
ies o mamă o curvă și-un sfânt
cu pături moi la subsuoară

se lasă-n genunchi simte în nări
miros de vin fiert și de scorțișoară
ceața se-ntinde ca mirul pe el
trupul încetează să-l doară

pe geamuri ies aburi – rămașii petrec
cu muzici sinistre
cu glas de pahare
- hei! om de zăpadă înecat te blestem
din suflet să-ți crească picioare