Ninsese. Era alb în jur.
Pe stradă oameni, zarvă, fugă,
Doar eu, încremenit în rugă
Torceam un vis să-i dau contur.

Îl am în inimă, îl simt
Ca pe sălbaticul taifun.
Vreau darul vieții, Moș Crăciun,
Cu chipul drag să mă alint !

M-a luat în sanie și pe vânt
I-a îndemnat pe reni să zboare.
Tăcerea mea apăsătoare,
A spulberat-o cu-n cuvânt.

Atât mi-a spus: - Să o iubești !
Cu tot ce ai, dar să fii blând.
Și-n luminițele arzând
Din bradul ei să te oprești.

Vei fi primit ca oaspe drag.
Sărută-i mâna și obrazul,
Lasă în urmă tot necazul
Când îi vei trece peste prag !

Și du cu tine doar blândețe !
Un suflet cald, pe față zâmbet.
Te vei opri apoi din umblet,
Răpit de-atâta tinerețe.

Ea-i visul tău ! Și tot ea dar
Primit în seara zilei sfinte.
Învață s-o iubești cuminte,
În orice zi din calendar !

Târziu, în seara de Ajun,
Zâmbesc spre moșul pehlivan.
Prin el, oricare zi din an,
Va fi cu tine alt Crăciun !