ar trebui să mergi mai des cu mine pe stradă în
alunecarea asta a unui vânzător care împachetează
carnea, adică am fost o vreme măcelar
și podeaua se mișca sub mine, se ducea înapoi, eu
trebuia să merg, să întind mâinile ca într-o melodramă
să iau în brațe pe oricine sau să mă izbesc de perete
dar slujbele astea grase se termină repede
sau vechiul oraș degajă același fum dimineața
un plămân uscat între blocurile din jur și drumul
se scurtează, semnele din tocul ușii îmi amintesc
că am fost din ce în ce mai mic, că lumea
se desfăcea, un scurt metraj sahia despre animale
inofensive, abia ucise, calde și hrănitoare
dar nu-mi păsa cum erau ucise, tranșate
poate când treceam pe lângă cimitirul ghencea
hardughia autobuzului îmi părea un animal
care se duce singur spre groapă, apoi
spre seară mă cuprindea o foame de iarbă
îmi venea să m-aplec printre plopi și să pasc
ca unul care se duce în fiecare dimineață
printre alte animale, la tăiere sau la slujbă