dalele erau ude casa înțepenise un frig polar ne sorbea
plamânii celulă cu celulă gratiile noastre cădeau eram liberi
într-o lume lipsită de cer ploua cu vrăbii înghețate purtam
oale în loc de glugi un copil ne râdea în față topind
zâmbetul nefixat așteptam primăvara să ne facem lichizi
și calzi înmugurind din mături așteptam un miracol
în filmul acesta de început de secol sf picuram încet
pelicula ardea într-un colț o floare neagră și iată eram
nimic mai puțin decât scrum înfiorând un zenit apărut
de niciunde. omul din cameră ne tăia bucățele ca să ne
poată privi prin diapometru. inconsistenți ca rămășițele
unui coșmar ipotetic ca un rest de box office.

toate acestea s-ar fi întâmplat se spune demult când încă eram
în plină migrație de pupe prin apele nehotărâte ale lui mr. uterus
întindeai spre mine o ramură care încă nu știa dacă va fi mână
sau sex.

___
Copyright Adela Setti