Margini crăpate de geamuri ascunse-n pereți
Privesc viața mea ciulind urechi sculptate;
Mă urmăresc – eu dezgolindu-mi un umăr
Apoi celălaltul.
Se uită mirate când suflu sacadat către el,
Găurind violent asfaltul
Ce îi acoperă privirea.
Pereții vulgari azi sunt timizi și nu vor să asculte
Cum gâfâie inima lui când fuge prin universul meu...
Dar ea aleargă în continuare, cerând picioare din ce în ce mai multe.
Străbate desculță zeci de vise și fantezii,
Zeci de cuvinte nespuse, puse deoparte,
Apoi i se întoarce-n piept.
El scuipă- n ochii de sticlă și mă fixează plângând de perete:
“ tu ești icoana mea și azi te sărut cu buze crăpate
Îți întorc rugăciuni și-ți preamăresc voința,
Azi te omor și să învii promit c-am s-aștept!
Ca să nu-ți fie frig te-nvelesc în mii de secrete
Așteptând ca odată cu tine să învie dorința... putința... credința”
Și-l las să mă omoare