Doi pescăruși
În zbor
Plutesc cu drag,
Ușor.
Deasupra-i cer
Senin,
În jur e nor
Puțin...
El îi șoptește
Clar
Că nu e în
Zadar
Dragostea lor
Adâncă
E tare ca o
Stâncă
Și nu o va
Uita
Chiar de el va
Pleca
Și va veni
Curând
Cu ea în al său
Gând,
Cu dor în al său
Cioc,
Cu mult și mult
Noroc.
Ea nu rămâne
Mută
Și zboară de-l
Sărută
Și-i spune că îl
Crede
Chiar daca nu îl
Vede
Mult timp de-acum
'Nainte,
Că o să-l țină
Minte
Și nimeni n-o să
Poată
Pe ei să îi
Despartă
*
El s-a topit în
Zare
Și sufletul îl
Doare,
Dar nu are ce
Face,
Chiar dacă nu îi
Place.
În suflet cu
Lumină
Va trebui să
Vină,
În aripi cu
Putere
Nascută din
Durere,
În voce cu
Tărie
Dacă va vrea să
Fie
Un soț și un
Părinte
Plin de
Învățăminte
*
Și iată că într-o
Seară
Din următoarea
Vară
Se-ntoarce
Sănătos,
Mai trist și mai
Voios.
Trist fiindcă dorul
Arde,
Voios că știe
Carte.
Ea încă-l
Aștepta...
El tot la ea
Visa...
S-au sărutat
Ușor
Simțind ca un
Fior
Și au pornit
În zbor
Deasupra unui
Nor
Spre viața lor în
Doi
Cu soare și cu
Ploi
Și nimeni n-o să
Poată
Pe ei să îi
Despartă...