Atenți privim neantul mării
și-ngândurați plutim pe lângă mal,
călcând pe scoici, noi le strivim cu gândul,
iar pe mormântul lor,
ne vom culca în largul zării,
ancestral...

Neputincioși privim, cum marea,
îngroapă stranii amintiri
și noi, iubitule, suflăm cuvântul,
oceanului în gând, să-i cânte încă gândul,

Iar marea stă să ne croiască drumuri,
cu pași mărunți - striviți în zare călători
și falnica fântână din adâncuri,
ne va privi în mii și cercuri de culori...

Iar noi, neputincioși vom sta ca jertfă,
pentru altarele de scoici
și cu parfumul lor, îmbălsamați de gânduri,
noi ne vom scrie rânduri, rânduri...

Și-n vers ne va cuprinde veșnicia
și de nisipul mării îngropați,
iubirea, noi o vom păstra
cum încă gândul,
păstrează în tăcere vocea sa.

Și...cu putere vom pași pe mare,
căci neputința-i straie
pentru acei ce-s duși la mal,
iar noi, iubitule, sa dormităm în larga zare
și legănați de valurile mării
ancestral...