Și mă jucam cu aripile lor
Le puneam așa, ușor, pe buricele degetelor și le suflam
în vânt,
Fără să mă gândesc că poate le-a durut…

Și nu am crezut vreodată că nu e bine sau că
Le-am năruit menirea de a fi …
de a zbura!
Mă amuzau loopingurile făcute in aer de aripile lor
frânte, lansate de un suflu
în sus
chiar de pe buricele degetelor…

Praful zbârlit in aerul torid al verii
de roțile caruțelor ce mergeau la seceriș
sau la lemne
mă gâtuia și broboane de sudoare imi navaleau
pe tâmple, pe ochi, in sinusuri
Mă innecau iar
vremea arsă ma pârjolea cumplit
insa nu ma opreau
vreo clipa
din jocul morbid,
cu aripi …

și nici câinii ce lătrau la mine în drum
nu m-au convins să le las
măcar o dată
în pace …

Și acum, când m-am făcut mare,
nu mai pot dormi
și aripi mă lovesc in tâmple
mai ales in nopțile toride de cuptor
când insecte handicapate, fara aripi,
Îmi păzesc coșmarul …