oamenii trec grăbiți
ca niște furnici fosforescente
prin mușuroiul orașului

se droghează cu praf de vise
și încearcă
să le facă pe toate deodată
de parcă
mâine n-ar mai avea timp

când alergi după două trenuri
te calcă al treilea
dar ei nu-nțeleg

toate aceste lucruri

se grăbesc
să-și înfigă colții fioroși în pulpa zilei
și o devorează
până nu mai ramâne nimic
nu ramâne nimic
nimic

îi privesc de sus
de la geamul ultimului etaj
și-mi aprind o țigară