primul pas
am un truc pe care-l țin în mânecă, de câte ori treci
ți-l arunc sub tălpi să te mai prind o dată în brațe
ești un adăpost, când vine seara instinctul de a nu deveni lut
cade ca tencuiala unei foi A4
mâinile năpârlesc, ne ascundem unul sub pielea celuilalt
șerpuind fiecare celulă

pasul doi
alunec prin punctele cardinale răvășite ale trupului tău
dispersate ca o plasă cu ochiuri indecente
un refugiu pentru care nu există nici un fel de alb
bâlbâi ca un muribund într-o stepă a întâmplărilor fantastice
orice secundă ia forma unei cireșe atât de coaptă
încât sângele se întoarce în vene speriat

pasul trei
există o cameră în care hibernăm după fiecare gol absorbit
înnodăm pulsurile atât de primitiv
imaginea din oglinda hexagonală de la capătul patului
sparge în mii de bucăți liniștea, pe dușumea apare un lac
ne reflectăm ca niște pești cu branhiile uscate
ne târâm unul în altul lăsând în urmă o coadă de cometă

pasul final
ultima respirație - goarna unui înger
apocaliptic trâmbițează transformarea în altă specie
boa constrictor adoarme subit atunci când își digeră fericirea
aburii dintre noi se lichefiază așteptând noaptea următoare
cine a fost prada, cine vânătorul, vom afla la răsăritul soarelui
numai atunci vom putea număra rănile