CÃLDUÞ, CALD, APROAPE FIERBINTE

Mai țineți minte jocul din copilărie?
El ascundea un obiect -
o broșă, un creion, o tichie…
Tu trebuia să-l cauți repejor
în dormitor,
în hol, bucătărie…
Cald! Ești aproape…Rece! Ãhăăă, te-ai depărtat…

Azi, băiatul e bărbat
și se presupune, pe bună dreptate,
că și tu, fetița naivă, plîngăcioasă, păcălită mereu,
te-ai fi maturizat…

Bărbatul nu s-a lăsat nici acum
de ascuns lucruri pe te miri unde.
Oștean vînjos în slujba unei clipe
doar pe sine nu se poate ascunde.
M-a făcut aseară cu ou și oțet
(cu oțet, înțeleg, dar cu ou?!)
că, uite, nici la vîrsta asta nu vreau să mă-ndrept
că îl implor să ne jucăm din nou
(de data asta pe bune!)
de-a găsitul, pe cald și pe rece
de-a mama și tata, de-a trombonitul să plece,
de-a ăl deștept să ia nota zece…

Mă fac c-ascund inima în prăjitura cu nucă.
Ultimul ceas într-o cucă.
Inelul îl îndes, cu greu, în pîine.
Speranța, în ziua de mîine…
El zice: „Știu!” și-l cred, fară dovezi
vinovată ca de-un orb pe care îl vezi.
Vinovată că am rămas fetița cuminte
vinovată de dragoste scoasă din minte
aruncînd în aer detectoarele de minciuni
aceeași donquijoteană căutătoare de dalbe minuni
din cald-călduț spre foarte fierbinte…