Adus cu vântul


Pe o cărare nepătrunsă
De gandul omului,
Se sbate o umbră veche,
Ce trăiește-n amintiri.

Pierdut sub trunchiul viu,
Îmbrățișat cu timpul.
Se aude în pustiu,
Un cuvant adus cu vântul.

Întinde mâna acum,
Să simti ce am ascuns,
Durerea codrului de veacuri
Sub scoarța mea de nepătruns.

Suflete geloase,
Pe trupul tău întreg,
Vor sa îți arate,
Ce ochii nu înțeleg.

Sărută-mi frunzele și fugi
În codrul meu să nu mai calci
Cu tine suflul îl aduci,
Și vântul nostru nu mai bate.

Să nu bei din apa noastră,
Fiindca aici curge noaptea
Și oglinda-i otravita
Cu sânge și cu șoapte.

Vântul rece al morții
Îți ingheață oasele,
Viața ți-se scurge acum
În lacrimi grele pe pământ.