nu știu în ce măsură nasc în lucrurile lor

dar eu nu dorm

ucid ziua în ochi ca pe o strivire de apă

la mal străin


e ca atunci când o pasăre colibri

a uitat în procesul de recompunere

să vadă

să eternizeze

să redevină


diminețile ruinează gustul cafelei

coapte în mine cu aburii lor

serile îngheață palmele pe trupul savorii

-parfumul mâinelui-

să crezi, să vrei, să mai...


nu știu în ce măsură mâine nu-i azi

am tălpile reci de același timp

de când păstrez în mine

o singură naștere ce nu-i a lor

e doar a noastră.