Exorcistul

Exorcistul s-a scos pe sine din sine
Și a răspuns la marea întrebare:”Eu sunt,
Pe-un altar de raze ce se-ntrepătrund,
Tăcerea sfinxului, țipătul karmei.”

Cu dor, a voit să se topească-n soare,
Dar a înțeles: arhanghelul îi va sta în cale
Într-o mână cu 3, în cealaltă cu mister,
Într-un ochi cu timpul, în celălalt dogoare.

Dezamăgit s-a îngropat în crusta-i de gheață
Și și-a pus întrebarea: „ De ce aici? „
Lovindu-se în creștet cu al morții bici,
Cu încleștare ținându-se de lucruri, de gânduri.

În urletul zării la-nfiorat o voce:
„ Eu sunt în sine, cu sine, pentru sine,
Doar eu știu ce e rău, ce e bine,
Tu ești doar ființa ce-și caută negândul.”