scama din ștergarul
țesut pe timp și
uitată sub ochi
rănește privirea
oprită în mine
doar cerul
de câte ori se îmbracă cu ploi
mai bucură trupul uscat...

cu buza sprijinită de icoană
mă strigă
rânduind în gând
fiecare duminică
prin care o să trec

pe drumul ostenit de umbre
nu mai calcă nimeni

în duminica fără nume

cuvântul despică o rugă
doamne, ia-mă lângă tine!