niciun cui
sprijin
niciun umeraș pentru rochia mea
n-are
stă neagră
tăvălită
pentru vremea
când pământul făgăduinței e o podea

când te trezești
la pământ și
carnea e ruptă pe fibră
pe locul unde țineai cutiuța cu balerină pe capac ai o gaură
cât china și nu e nimic eroic în asta
toata agitația dinăuntru se transferă cumva
în exterior și face
lucrurile praf

mai apoi dă o ploaie

astfel afli
cum să nu chemi pe nimeni
cum niciun cuvânt nu se merită
singurul temei e ceva negru în cerul gurii mai întreabă
ce să te mai întrebi
de ce nu funcționează analiza
așezarea în pagină
mândria versus prejudecata
de ce dulceața se mănâncă la borcan nu se gustă cu degetul mic
de ce viața e o frânghie o furie
și nu un spectacol

pentru că
după
te ștergi ieși tragi un fum chemi taxiul
și nu se știe când mai intri era doar
o jumătate de adevăr
cealaltă e plină de ură
de sine
nu suntem de încredere
cum e original sin
o afecțiune
o stare murdară la gură
defectă

simt cum mi se umflă nările

să-ți spun de ce nu mi-e frică
n-o să am niciodată vreo rochie
roșie
ca un impuls nervos pentru eu tu și ceilalți
noi două suntem niște jivine ciudate și perverse
tandra nemernicie fără măsură e
turbarea
un deseo sutil que temblando me viene a buscar

tu ai mângâia cu unghiile scoase la atac să fie acolo
la îndemână