E ora două a anilor ei
Și în ușă îi bate mereu un gând
Că pe data de 2 se schimbă mereu timpul
Și orele se scurg în sens invers
Și o voce metalică repetă mereu
“cafea natural fără zahăr și fără lapte”.

Ea crede că timpul decide,
că ploile îngheață
pe pereții cerului,
dar nu știe că
nu a venit timpul să ningă.

“De la imaculat la nimicnicie nu e decât un pas”
îți spunea naiv cineva ce nu te cunoștea,
dar eu am întors cifrele pe toate părțile
și m-am lovit de fiecare dată de “doi”
și cu el am despicat cerul
să te ningă înapoi.

Mi-ai spus că viața e doar o o clipă de istorie,
o închisoare de maximă siguranță destinată îngerilor,
și nu ne mai supuneam legilor gravitației,
ci ne strigam din cuvinte
doar acele silabe din rădăcină
care se ridicau de sub tălpile noastre grele
de parcă am fi călcat în pământuri oculte
ale gândurilor.