Pe fruntea mea cu poduri de aramă
Trec lungile cohorte de cuvinte
Spre vârful unde ochiul tău cuminte
Se stinge de mirare și de teamă.

N-aduc pe tâmple zeci de jurăminte,
Nici lamentații și nici dări-de-seamă;
Nu le opri și nu le cere vamă
De parca-aș fi străinul care minte

Și trupul tău, în trista nebunie
A primăverii, a uitat să creadă.
Ascultă-le! Au haine de paradă,

Nu poartă săbii și aduc solie
De dincolo de hăul de zăpadă
Cu pasul cadențat de poezie.

20 III 2008