nu m-am gândit
cine m-a ursit să fiu phoenix,
dar am deschis mereu, senină,
poarta vieții...
ca și cum ochii ei, de carusel,
m-ar fi amețit, special,
într-un descântec,
cu iz de busuioc...
ca și cum jocul ei, eminescian,
m-ar fi prins în valuri,
într-un sărut,
cu iz de salcâm...
numărând cărările timpului,
sfințindu-mă la lumină
de toamnă,
călăuzitoare...

17 septembrie 2007, 14:39
Doimea materiei, Ed. Carminis, 2007