Să ningi în sat, cu mine, des…


Coboară satul în fântâni
În ciuturi de sinapse moarte,
Când bem nisipul dintr-o carte
Doar ne spălăm frumos pe mâini
De-atâtea cruci nejudecate…

Mai ară neamul meu pe cer,
În constelații înflorite,
Se coc livezile de pite,
Și urcă iarna prin prier,
De-atâtea stele neplivite…

Bunica ia zăpada-n mâini,
Omătul rece dă în floare,
Și-n infinit e sărbătoare
Că îi beau, lapte de la sâni,
Întreaga pomilor ninsoare …

Adulmec raiul – e pe-aici,
Zidit cuminte de-o mistrie
Pe un picior de veșnicie,
Și pe o gură de opinci,
Printre bunici de iasomie…

Se strigă ei prin univers,
Cu barca pleacă printre sorii
Ce mai învârt lumina morii,
Să scrie pâinea unui vers,
Cu peștii limbii, și cu zorii…

Și iarna urcă, la cules,
E alb opaițul galaxiei,
Iisus ia mâinile Mariei,
Și-i spune: mamă, te-am ales
Să fii zidita veșniciei…

Să ningi în sat, cu mine, des…



24 martie 2008